Pe 29 august 2022, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a se închina la ruda Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Această zi sfântă este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Iată ce obiceiuri erau respectate în trecut!
Se spune că este bine să postești în această zi închinată Sfântului Ioan Botezătorul, chiar să nu mănânci toată ziua, ci doar seara o turtă de mălai sau grâu.
Gospodinele nu trebuie să lucreze la câmp sau să spele. De asemenea, este interzis ca femeile să coasă în această zi.
Unul dintre cele mai vechi obiceiuri este acela de a duce la biserică, pentru sfințire, mere, pere, castraveți și struguri. Apoi fructele și legumele se împart celor flămânzi și săraci, copiilor și bătrânilor. Se dă de pomană în amintirea sufletelor plecate dintre cei vii și nu numai. Pachețele cu struguri și pâine caldă se oferă și pentru bunăstarea familiei, pentru liniște și spor în casă.
Sunt interzise petrecerile, vinul roșu, pentru că această băutură reprezintă sângele Sfântului Ioan Botezătorul, dar și al Mântuitorului Iisus Hristos, care suferă în această zi tragică pentru cel care i-a prevestit venirea în lume.










What do you think?