By 
Maica Filofteia a lucrat sute de modele traditionale romanesti. A indragit, mai mult decat orice pe lumea asta, lucrul de mana si a transmis mai departe, generatiilor tinere, modele preluate din diferite zone si gospodarii romanesti. Am stat de vorba cu Maica Filofteia Potcoava, nepoata Parintelui Dumitru Staniloaie, despre mestesug, Romania si apropierea de Dumnezeu.
Are 91 de ani si vederea n-o mai ajuta sa dibuiasca impusatura acului pe tesatura. A lasat deoparte “lucrul neinsufletit”, cum denumeste dansa tesutul, cusutul ori tricotatul, indeletniciri care au insotit-o din mica copilarie pana-n apropiere de 90 de ani. Acum ii tin companie amintirile despre o viata care-mi pare, de la primele sale destainuiri, pe deplin implinita.
S-a nascut in Vladeni, la cativa zeci de kilometri de Brasov, si a invatat lucrul manual de la mama, de la parinti. Imi povesteste cu tihna ca e, de loc, de langa Codlea si acolo tarancile, in copilaria dansei, teseau, coseau, brodau. “Omul pune suflet in lucrurile pe care le face cu mana”, imi spune cu blandete, apoi continua pe acelasi ton povestea.
A lucrat intr-o fabrica de tesaturi, a fost angajata la o cooperativa mestesugareasca, care tinea de manastirea dansei, si-atunci a prins influente din Fagaras, Brasov sau comune precum Dumbravita, de la Bran, Buzau, pentru piesele sale. Statea doua, trei saptamani prin sate de romani si invata modele de la taranci, dupa care se intorcea acasa si incerca singura sa aplice modelele invatate, le tragea pe hartie, facea esantioane, masura…
“De copila am incercat sa lucrez la razboi, dar mama se necajea ca-i incurcam, de fiecare data, firele pentru ca eram prea mica si nu ajungeam cu picioarele la pedala. Chiar si boscorodita, tot nu ma lasam si mai incercam si maine, si poimaine, pana am stapanit mestesugul”, imi spune Maicuta Filofteia. Ca sa nu se prapadeasca invatatura deprinsa, a avut vreo 12 fete, pe cand era la cooperativa, pe care le-a invatat putin din tot cat stie.
O intreb pe Maicuta cum arata Romania dansei. “Ma doare, sufar ca ne-am indepartat de folclorul romanesc. Acum mi-am dat seama ca a inceput si biserica sa stranga tinerii in costume nationale. Acum parca a inceput sa tresara, sa rasara dorinta asta de-a tine vie traditia romaneasca. E important sa ne mentinem traditiile pentru ca sunt legate foarte mult de Dumnezeu. Multe dintre motivele nationale au nume bisericesti. De exemplu, exista o floare pe care am tot facut-o, i se spune Pomul Vietii sau Floarea Invierii. Se foloseste foarte mult crucea, de asemenea. Alta floare cu opt petale aduce cu Ziua Invierii, care e Ziua a opta. Era, pe vremuri, alta constiinta. Daca greseai, te indreptai. Eu asa le-am invatat pe toate fetele mele ca orice lucru pe care-l faci, si spalatul vaselor, si curatatul podelei, trebuie facut constiincios. Lucrul neinsufletit imediat te paraste, dar te si indreapta.”
“In orice casa in care am intrat, nu ma interesau bijuteriile sau covoarele persane, ci lucratura de mana, modelele traditionale romanesti. Mi-am facut odata un pardesiu cu toata partea din fata, de la umar la umar si pana jos, lucrata cu 15-20 de modele. A fost un prototip. L-am dat la o nepoata sa-l poarte. Tricotam ciorapi lungi, strampi, lucrati de sus pana jos. I-am purtat 70 de ani. Le faceam doar talpa noua atunci cand se rupea. Vara imi faceam talpa din bumbac la ciorapi, iarna, din lana. Cumparam fulare si din fulare faceam rochii. Daca mama m-ar fi tinut inchisa in casa, fara apa, fara mancare, doar ca sa lucrez, nu m-as fi plans, atat de mult mi-a placut lucrul de mana! Dar pe bani n-am lucrat niciodata. Avea tata o vorba: ‹Decat sa stai de pomana, mai bine lucrezi de pomana, ca oricine te pomeneste›”, incheie Maicuta Filofteia.
